Șeful Pfizer: Va fi nevoie de o a treia doză și apoi câte una în fiecare an


Persoanele care au primit vaccinul Pfizer vor avea probabil "nevoie" de a treia doză în termen de un an, apoi fără îndoială o injecţie în fiecare an, a spus CEO Pfizer, Albert Bourla, notează AFP.

O ipoteză plauzibilă este că probabil va fi necesară a treia doză, între şase şi doisprezece luni, iar începând de acolo va exista o vaccinare din nou în fiecare an, dar toate acestea trebuie confirmate", a indicat Albert Bourla în declaraţii făcute publice joi de canalul de CNBC, informează Agerpres. 

"Şi, pe de altă parte, noile tulpini vor juca un rol cheie", a adăugat el.

"Este extrem de important să reducem la maxim numărul persoanelor vulnerabile la virus", a adăugat Albert Bourla.

Mai devreme, directorul celulei anti-COVID-19 din cadrul administraţiei Biden afirmase, de asemenea, că americanii vor trebui să se aştepte să primească un rapel al vaccinului pentru a-i proteja împotriva noilor tulpini ale coronavirusului în circulaţie.

"Nu ştim totul în această etapă", a recunoscut doctorul David Kessler, în timpul unei audieri în faţa parlamentarilor americani.

"Studiem durata răspunsului anticorpilor", a spus el. "Pare puternic, dar coboară puţin, iar noile tulpini sunt o provocare".

"Din motive logistice, şi numai din motive logistice, cred că ar trebui să considerăm că poate exista un rapel", a făcut cunoscut David Kessler.

Добавить комментарий

Автору будет очень приятно узнать обратную связь о своей новости.

reload, if the code cannot be seen

Comentarii 0